pierdut într-un loc pe care nimeni din jurul meu nu îl cunoaşte îmi caut echilibrul. defapt nu îl caut, căci am descoperit şi ştiu care ar putea fi, dar lumea a încercat să mă facă să fug el. lumea din mine a încercat să îşi refuze propriul dumnezeu şi atunci într-o dimineaţă dumnzeu s-a trezit fără lume. acum mă chinui împreuna cu prietenele mele cele mai bune, visele, să îmi recreez lumea precum un creator divin doar că mai puţin sobru şi mai sentimental, emoţional. aruncat într-o cafea care nici măcar nu obişnuia să îmi placă m-am privit în oglindă şi am zâmbit, cafeaua îmi aminteşte de ea şi astfel a avut un gust minunat, mi-nu-nat. sentimentele mi-au rămas pregnant în minte lipite precum rămâne lipit un vis de proprietarul său. nu mă uita, nu te uita… eu nu te uit. depind de starea de visare… depind de soare.
Posted on January 8th, 2008 by EveryDay
Filed under: Uncategorized
Imi aduc aminte de clipa in care m-am pierdut intr-o mare de vise, dar nu mi-a parut rau cand m-am pierdut in mare, unoeri, dulcea pierdere de sine ma ajuta sa realizez ce imi doresc, ma redescopar, iar lucrurile importante sunt mereu acolo cand vrem sa le vedem.
Marea ramane unica mare iubire, de fiecare data cand visez marea, imi dau seama ca nu visez, ca visurile mele sunt defapt realitate, caci, marea e acolo, mai ales cand am nevoie de ea, marea isi elibereaza valurile doar ca sa arate ca si ea iubeste, iar de fiecare data cand ne vedem, eu ii zambesc, iar ea imi daruieste valuri.
Cafeaua potrivit de dulce…iar timpul, un zburator, aripile lui acoperite de praf de soare, iar noi, trebuie sa ne bucuram de praful de soare care cade peste noi, zambim mereu…
Nu vreau sa uit.
inca la “cetatea de frumos si inaltare”